Electroalfa este un grup cu capital integral românesc, cu o expertiză de peste 34 de ani, specializat în producția de echipamente electrice și furnizarea de soluții integrate și antrepriză generală pentru sectorul energetic, confecții metalice și automatizări industriale. Cu o poziție consolidată printre principalii jucători de pe piața națională și o prezență activă în Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu, compania este un integrator global de soluții performante în domeniul energetic și un partener strategic în livrarea de proiecte complexe. Amprenta proiectelor Electroalfa acoperă țări precum: Franța, Germania, Norvegia, Anglia, Belgia, Elveția, Cehia, Danemarca, India, Etiopia, Republica Mali, Kuweit, Sudan, Burkina Faso sau Zimbabwe.
DOMENII DE ACTIVITATE
Produsele din portofoliul companiei sunt destinate unor domenii strategice precum infrastructură, transport, industrie grea, energie nucleară, construcții și energie regenerabilă. Electroalfa este un jucător activ și în industria feroviară, compania producând o gamă extinsă de componente și subsisteme pentru rețele urbane, interurbane și de mare viteză, atât în infrastructura feroviară, cât și pentru material rulant: șasiuri și carcase sudate sau nituite pentru convertoare de tracțiune, baterii, transformatoare și sisteme HVAC. Certificarea EN 15085-2 CL1, obținută pentru al cincilea an consecutiv, confirmă competența tehnică avansată a companiei și respectarea celor mai stricte cerințe privind calitatea, siguranța și fiabilitatea în producția de echipamente pentru industria feroviară.
CAPACITATE OPERAȚIONALĂ
- 5 fabrici moderne în județul Botoșani, România
- Peste 700 de specialiști cu activitate extinsă la nivel național
- Un centru propriu de cercetare și dezvoltare
DIVIZII DE BUSINESS
Electroalfa oferă soluții end-to-end, de la concept și design, până la producție, instalare, punere în funcțiune și mentenanță, prin 6 divizii de business, astfel:
- Echipamente electrice: proiectare și producție de echipamente electrice de joasă și medie tensiune
- Confecții metalice: producție structuri metalice sudate și componente industriale
- Energie verde: soluții pentru energie verde și proiecte fotovoltaice, de la proiectare la implementare
- Sheltere și E-House: proiectare și fabricare de sheltere tehnice complet echipate
- Antrepriză: proiecte complexe de antrepriză, de la concept și design, până la implementare
- Licitații internaționale: participare activă la proiecte internaționale, livrând soluții integrate și echipamente competitive
PORTOFOLIU DE PRODUSE ȘI SERVICII
Produse electrice de joasă tensiune:
- Tablouri generale de distribuție de până la 5000A, PC/MCC, de tip DISMOD și de tip Sivacon S8
- Tablouri de distribuție principale și secundare
- Tablouri de distribuţie de joasă tensiune pentru aplicaţii de clădiri terţiare şi industrial
- Tablouri de automatizări industriale și acționări electronice
- Dulapuri de comandă, semnalizare și protecție pentru stațiile de transformare de 110/20(6) kV
- Dulapuri de servicii pentru curent alternativ și curent continuu
- Echipamente electrice de distribuție în sistemele energetice
- Surse de electroalimentare c.c. și c.a. pentru echipamente GSM
Produse electrice de medie tensiune:
- Celule electrice de medie tensiune pentru distribuția primară cu simplu și dublu sistem de bare
- Celule electrice de medie tensiune pentru distribuția secundară
- Posturi de transformare compacte și puncte de conexiune
Tehnologii pentru fabricarea pieselor de tip confecție metalică:
- Ștanțare
- Tăiere oțel și laser
- Sudură robotizată
- Prese de îndoire semi-automate și clasice (tip abkant)
- Vopsire în câmp electrostatic și vopsire lichidă
- Turnare garnituri poliuretanice
- Galvanizare
PROIECTE DE REFERINȚĂ
Experiența acumulată, tehnologiile deținute, calitatea produselor și soluțiile complete oferite garantează Electroalfa ca partener solid și de încredere.