Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat o amendă pentru Transferoviar Călători, în valoare de 30.000 de lei, și au retras din circulație trei automotoare.
Reprezentanţii ANPC, citați de News.ro, au transmis că au aplicat sancţiuni SC Transferoviar Călători SRL, în urma unor controale care au identificat nereguli grave la trei automotoare utilizate pe secția de circulație 801 Titan Sud-Oltenița.
Aceste garnituri de tren, fiecare compusă din câte trei vagoane, circulă pe ruta Titan Sud Hm – Căldăruşani h – Cernica h – Tânganu h – Frunzăneşti h – Plătăreşti hc – Podul Pitarului – Cucuieţii Sudiţi h – Gălbinaşi hc – Vasilați hc – Budeşti hm – Negoieşti h – Soldanu h – Luica h – Curcani h – Valea Roşie hc – Olteniţa şi retur.
În urma inspecţiei au fost constatate următoarele deficienţe majore privind igienizarea spaţiilor destinate călătorilor: pavimente neconforme, cu resturi alimentare şi ambalaje, uzate excesiv; geamuri crăpate; grupuri sanitare într-o stare avansată de degradare, neigienizate şi cu mirosuri nespecifice; scaune rupte, pătate şi uzate excesiv; pereţi interiori murdari, cu pânze de păianjen şi insecte; sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf; perdele de protecţie murdare şi pătate. În plus, echipele de control au identificat nereguli privind utilizarea şi diluarea substanţelor de igienizare, fără verificarea corespunzătoare a materialelor şi soluţiilor folosite.
Amendă pentru Transferoviar Călători
Pentru aceste abateri, ANPC a aplicat o amendă de 30.000 de lei şi a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor pentru aceste automotoare, până la remedierea completă a deficienţelor.
”Siguranţa şi confortul călătorilor sunt priorităţi esenţiale pentru noi. Condiţiile necorespunzătoare identificate şi în astfel de situaţii nu pot fi tolerate, iar sancţiunile aplicate reflectă gravitatea deficienţelor constatate. ANPC va monitoriza atent remedierea acestora, astfel încât pasagerii să poată beneficia de servicii la standardele de calitate şi igienă cerute de lege”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.
Automotoarele respective, de tip Duewag DH 2, fabricate în anii ’70 și cumpărate la mâna a doua din Germania, sunt ultilizate de TFC pe mai multe secții neinteroperabile din țară. Automotoare vechi mai folosesc și CFR Călători (Malaxa), Regio Călători (X 4300 și X 4500 cumpărate la mâna a doua din Franța, de la SNCF), și Interregional Călători (Duewag, luate tot la second hand).
Problema este și vechimea parcului, dar și, mai ales, modul cum ele sunt întreținute și curățate. Și alți operatori de transport feroviar, inclusive cel national CFR Călători, au mai primit amenzi din partea ANPC. Toți operatorii primesc compensație din partea statului român, cea mai mare valoare unitară (tren km) fiind acordată CFR Călători.