Avansul șantierelor feroviare. Dezastru aproape pe toată linia în luna iunie

Așa cum v-am obișnuit în fiecare lună, Club Feroviar vă prezintă avansul șantierelor feroviare pentru modernizarea infrastructurii de transport pe calea ferată la nivel național. Dacă data trecută, când prezentam datele aferente lunii mai, scriam că pe unele șantiere s-au consemnat avansuri chiar și de peste 7 puncte procentuale, acum optimismul s-a transformat în dezamăgire.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat vineri pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare/modernizare infrastructură feroviară, finanțate din fonduri externe nerambursabile aferent lunii iunie. Pe baza acestor date, publicația noastră a realizat o comparație cu cele aferente lunii mai (pe care le-am publicat AICI) și a calculat diferența în ceea ce privește stadiul fizic al lucrărilor.

Avansul șantierelor feroviare, tronson cu tronson

Toate datele le puteți consulta în tabelul de mai jos, urmând ca apoi să tragem concluziile:

Tronson
Km
Antreprenor
Stadiu fizic
Avans iunie 2025/mai 2025 (puncte procentuale)

Instalații, semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică, secțiunea Sighișoara-Coșlariu
91,58
Asocierea Alstom Transport SA –Alcatel Lucent Romania SRL – SC PAS 97 Impex SRL
99,30%
0

Km 614-Bârzava
41,91
Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL
96,98%
0,13

Bârzava-Ilteu
36,04
Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL
95,08%
0,40

Ilteu-Gurasada
22,34
Asocierea Aktor SA, Alstom Transport SA și Arcada Company SA denumită ”Asocierea RailWorks”
79,30%
0

Gurasada-Simeria
40,88
Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA
87,50%
0

Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa

Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara

84
Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL, denumită Asocierea RailWorks
49,98%
1,50

Subsecțiunea 2. Apața-Cața
28
Asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA
58,10%
0,02

Lucrări în stațiile CF Fetești și Ciulnița
2,438

km Fetești

2,430 km

Ciulnița

Asocierea SC Arcada Company SA și SC ISPCF SA
78,00%
2,00

Lot 1 Caransebeș-Lugoj
39,56
Asocierea Rail Works, lider SC Alstom Transport SA
1,10%
0

Lot 2 Lugoj-Timișoara Est
53,91
FCC Construccion S.A.
36,80%
2,81

Lot 3 Timișoara Est-Ronaț Triaj Gr.D
13,86
Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA

– Timișoara – Arad Lot 3

10,67%
0,40

Lot 4 Ronaț Triaj D-Arad
54,86
Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA

– Timișoara – Arad Lot 4

15,79%
0,19

Lot 1 Cluj Napoca-Aghireş
30,41
Asocierea Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A., denumită

Asocierea Railworks

37%
4,00

Lot 2 Aghireş-Poieni
36,53
Asocierea Alstom Transport și Arcada Company S.A. (lider), denumită

Asocierea Railworks

47%
4,00

Lot 3 Poieni-Aleșd
52,74
Asocierea FCC Construccion (lider)- Gülermak Agir

Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.Ș.- CNN Altyapi Yatirimlari

Ve Inșaat Anonim ȘIRKETI, denumită Asocierea FCC

Construccion-Gülermak CCN lot 3

7,01%
0,59

Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungaria
46,74
Asocierea WEBUILD SPA – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – SALCEF

S.p.A, denumită Asocierea Webuild SPA-Impresa Pizzarotti & C SPA

– Salcef SPA- Cluj Napoca-Episcopia Bihor Lot 4

15,20%
1,00

Reînnoiri București-Pitești. SRCF Craiova Călinești-Golești Fir I și II și Golești-Pitești, km 95+000 + km 107+575
21
Asociere Strabag (lider) & Metabet CF S.A.
97,00%
4,00

Reînnoiri București-Pitești. SRCF București. Lot 1 – Tronson Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780

Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
10,98%
2,22

Reînnoiri București-Pitești. SRCF Bucuresti Lot 2 Tronson Titu-Călinești-Golești Fir I și II de la km 49+980 la km 95+000.
196,7 ambele loturi
Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
21,65%
1,67

 

Topul șantierelor care au progresat

După cum se poate observa cu ochiul liber, pe multe șantiere avansul față de luna precedentă a fost subunitar, sau chiar au stagnat, chit că vorbim de prima lună de vară, când vremea a fost bună pentru construcții.

Totuși, au fost și unele șantiere care au înregistrat progrese peste medie, iar topul îl prezentăm în cele ce urmează:

Lot 1 Cluj Napoca-Aghireş, Lot 2 Aghireş-Poieni (pe ambele lucrează Asocierea Railworks) și Reînnoiri București-Pitești, SRCF Craiova Călinești-Golești Fir I și II și Golești-Pitești, km 95+000 + km 107+575 (Asocierea Strabag – Metabet CF SA), la egalitate, cu un avans de 4 puncte procentuale față de situația din luna mai.
Lot 2 Lugoj-Timișoara Est (FCC Construccion), cu un progres de 2,81 puncte procentuale.
Reînnoiri București-Pitești, SRCF București. Lot 1 – Tronson Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780 (Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș), cu un avans de 2,22 puncte procentuale.