Avansul șantierelor feroviare la început de an. Progrese semnificative pe unele tronsoane

Așa cum v-am obișnuit lună de lună, Club Feroviar vă prezintă avansul șantierelor feroviare pentru modernizarea infrastructurii de transport pe calea ferată la nivel național. Pe unele șantiere, lucrările au avansat nesemnificativ, însă sunt și tronsoane pe care s-au consemnat progrese notabile.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare/modernizare infrastructură feroviară, finanțate din fonduri externe nerambursabile aferent lunii ianuarie 2026. Pe baza acestor date, publicația noastră a realizat o comparație cu cele aferente lunii decembrie 2025 (pe care le-am publicat AICI) și a calculat diferența în ceea ce privește stadiul fizic al lucrărilor.

Avansul șantierelor feroviare, tronson cu tronson

Toate datele le puteți consulta în tabelul de mai jos, urmând ca apoi să tragem concluziile:

Tronson
Km
Antreprenor
Stadiu fizic
Avans ianuarie 2026/ decembrie 2025 (puncte procentuale)

Instalații, semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică, secțiunea Sighișoara-Coșlariu
91,58
Asocierea Alstom Transport SA –Alcatel Lucent Romania SRL – SC PAS 97 Impex SRL
99,30%
0

Km 614-Bârzava
41,91
Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL
97,55%
0,20

Bârzava-Ilteu
36,04
Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL
96,10%
0,11

Ilteu-Gurasada
22,34
Asocierea Aktor SA, Alstom Transport SA și Arcada Company SA, denumită Asocierea RailWorks
81,65%
0,12

Gurasada-Simeria
40,88
Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA
87,96%
0,12

Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa

Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara

84
Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL, denumită Asocierea RailWorks
54,07%
0,60

Subsecțiunea 2. Apața-Cața
28
Asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA
58,75%
0

Lucrări în stațiile CF Fetești și Ciulnița
2,438

km Fetești

2,43 km

Ciulnița

Asocierea SC Arcada Company SA și SC ISPCF SA
87%
0,50

Lot 1 Caransebeș-Lugoj
39,56
Asocierea Rail Works, lider SC Alstom Transport SA
7,26
4,16

Lot 2 Lugoj-Timișoara Est
53,91
FCC Construccion S.A.
60,11%
4,66

Lot 3 Timișoara Est-Ronaț Triaj Gr.D
13,86
Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – Timișoara – Arad Lot 3
18,42
1,49

Lot 4 Ronaț Triaj D-Arad
54,86
Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – Timișoara – Arad Lot 4
27,30
5,31

Lot 1 Cluj Napoca-Aghireş
30,41
Asocierea Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A., denumită Asocierea Railworks
55%
2,00

Lot 2 Aghireş-Poieni
36,53
Asocierea Alstom Transport și Arcada Company S.A. (lider), denumită Asocierea Railworks
59%
5,00

Lot 3 Poieni-Aleșd
52,74
Asocierea FCC Construccion (lider) – Gülermak Agir Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.Ș. – CNN Altyapi Yatirimlari Ve Inșaat Anonim ȘIRKETI, denumită Asocierea FCC Construccion -Gülermak CCN lot 3
16,14%
0,38

Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungaria
46,74
Asocierea WEBUILD SPA – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – SALCEF S.p.A, denumită Asocierea Webuild SPA -Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA- Cluj Napoca -Episcopia Bihor Lot 4
32,07%
3,07

Reînnoiri București-Pitești. SRCF Craiova Călinești-Golești Fir I și II și Golești-Pitești, km 95+000 + km 107+575
21
Asociere Strabag (lider) & Metabet CF S.A.
98,00%
1,00

Reînnoiri București-Pitești. SRCF București. Lot 1 – Tronson Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780

Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
32,40%
4,71

Reînnoiri București-Pitești. SRCF Bucuresti Lot 2 Tronson Titu-Călinești-Golești Fir I și II de la km 49+980 la km 95+000.
196,7 ambele loturi
Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
45,33%
0

Topul șantierelor care au performat

Pe baza datelor din tabelul de mai sus, am realizat topul șantierelor feroviare care au performat la început de an.

Lot 4 Ronaț Triaj D-Arad din calea ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, pentru avansul de 5,31 puncte procentuale al Asocierii Webuild SPA – Partecipazioni Italia SPA – Salcef SPA.
Lot 2 Aghireş-Poieni, pentru progresul de 5 puncte procentuale al Asocierii Railworks.
Reînnoiri București-Pitești. SRCF București. Lot 1 – Tronson Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780, pentru avansul de 4,71 puncte procentuale al turcilor de la Yapi Merkezi.