Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a semnat joi cu Asocierea formată din Drum Asfalt SRL (lider) și Gdo Mov Impex SRL contractul pentru Centrul ERTMS București Basarab.
Este vorba de proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții ”Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar – Lot 1 – Lucrări de construcții civile pentru Centrul de Control Operațional – CNMT București”.
Valoarea contractului este de 75.587.205,97 lei (fără TVA), iar sursa de finanțare va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Durata totală estimată a contractului este de 24 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și 14 luni pentru execuția lucrărilor. Așa cum am scris în luna noiembrie 2024, la licitația organizată pentru Centrul ERTMS București Basarab fuseseră depuse două oferte – una din partea asocierii menționate și alta din partea societății Construcții Erbașu.
Va fi construit lângă gara Basarab
Construirea clădirii Centrului de Control Operațional – CNMT București va asigura integrarea elementelor necesare punerii în operare comercială a sistemului ERTMS nivel 2, pe tronsonul de cale ferată Predeal – București – Constanța.
Centrul de Control Operațional – CNMT București va fi localizat în zona stației de cale ferată București Basarab, într-un spațiu cu o structură multifuncțională, adaptat nevoilor funcționale specifice pentru managementul traficului feroviar, precum și a serviciilor auxiliare și administrative. În cadrul Centrului de Control Operațional – CNMT București al traficului feroviar (CCO) pentru desfășurarea activității specifice feroviare, în funcție de cerințele proiectelor din cadrul altor contracte care urmează a fi implementate se vor amplasa următoarele posturi de operare și de comunicații, atât cele vitale de siguranța feroviară, cât și cele pentru managementul, supravegherea, monitorizarea și gestionarea traficului feroviar:
Instalația de Management al Traficului Feroviar (IMTF);
Instalația pentru Conducerea Centralizată al Traficului (ICCT);
CMI-RBC – post de operare a sistemului ETCS nivel 2;
Centru de Diagnoză și Mentenanță;
Post Operare DCOS;
Post Operare SIP/SAP (PIS/PAS);
Posturi de operare pentru aplicațiile sistemului IRIS;
Post Operare CCTV;
Dispecer Energetic Feroviar (DEF);
CTS – Console dispecer GSM-R;
Telefoane digitale.