Cum au început șantierele feroviare anul 2025. Stagnare și avansuri nesemnificative

Club Feroviar vă prezintă, ca în fiecare lună, lucrările pentru modernizarea infrastructurii de transport pe calea ferată la nivel național. Șantierele feroviare au început anul 2025 cu stagnări sau avansuri nesemnificative față de situația consemnată la finalul lui 2024. Pe unele tronsoane s-au înregistrat progrese cât de cât notabile și de aceea vom întocmi și în această lună topul constructorilor care au performat.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare/modernizare infrastructură feroviară, finanțate din fonduri externe nerambursabile. Pe baza acestor date, publicația noastră a realizat o comparație cu cele aferente lunii decembrie 2024 (pe care le-am publicat AICI) și am calculat diferența în ceea ce privește stadiul fizic al lucrărilor.

 

Șantierele feroviare la început de an, tronson cu tronson

Toate datele le puteți consulta în tabelul de mai jos, urmând ca ulterior să tragem concluziile: 

Tronson
Km
Antreprenor
Stadiu fizic
Avans ianuarie 2025/decembrie 2024 (puncte procentuale)

Instalații, semnalizare, ERTMS, GSM-R, centralizare electronică, secțiunea Sighișoara-Coșlariu
91,58
Asocierea Alstom Transport SA –Alcatel Lucent Romania SRL – SC PAS 97 Impex SRL
99,30%
0

Km 614-Bârzava
41,91
Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL
96,47%
0

Bârzava-Ilteu
36,04
Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL
93,41%
0

Ilteu-Gurasada
22,34
Asocierea Aktor SA, Alstom Transport SA și Arcada Company SA denumită ”Asocierea RailWorks”
74,35%
0

Gurasada-Simeria
40,88
Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA
87,39%
0

Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa

Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara

84
Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 SRL, denumită Asocierea RailWorks
41,56%
0

Subsecțiunea 2. Apața-Cața
28
Asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA
45,05%
0

Lucrări în stațiile CF Fetești și Ciulnița
2,438

km Fetești

2,430 km

Ciulnița

Asocierea SC Arcada Company SA și SC ISPCF SA
69,50%
0

Lot 1 Caransebeș-Lugoj
39,56
Asocierea Rail Works, lider SC Alstom Transport SA
0,90%
0,90

Lot 2 Lugoj-Timișoara Est
53,91
FCC Construccion S.A.
21,50%
0,12

Lot 3 Timișoara Est-Ronaț Triaj Gr.D
13,86
Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA

– Timișoara – Arad Lot 3

3,31%
0,06

Lot 4 Ronaț Triaj D-Arad
54,86
Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA

– Timișoara – Arad Lot 4

4,40%
0

Lot 1 Cluj Napoca-Aghireş
30,41
Asocierea Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A., denumită

Asocierea Railworks

23%
2,00

Lot 2 Aghireş-Poieni
36,53
Asocierea Alstom Transport și Arcada Company S.A. (lider), denumită

Asocierea Railworks

32%
1,00

Lot 3 Poieni-Aleșd
52,74
Asocierea FCC Construccion (lider)- Gülermak Agir

Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.Ș.- CNN Altyapi Yatirimlari

Ve Inșaat Anonim ȘIRKETI, denumită Asocierea FCC

Construccion-Gülermak CCN lot 3

4,43%
0

Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungaria
46,74
Asocierea WEBUILD SPA – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – SALCEF

S.p.A, denumită Asocierea Webuild SPA-Impresa Pizzarotti & C SPA

– Salcef SPA- Cluj Napoca-Episcopia Bihor Lot 4

9,82%
1,72

Reînnoiri București-Pitești. SRCF Craiova Călinești-Golești Fir I și II și Golești-Pitești, km 95+000 + km 107+575
21
Asociere Strabag (lider) & Metabet CF S.A.
95,00%
2,00

Reînnoiri București-Pitești. SRCF București. Lot 1 – Tronson Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780

Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
0%
0

Reînnoiri București-Pitești. SRCF Bucuresti Lot 2 Tronson Titu-Călinești-Golești Fir I și II de la km 49+980 la km 95+000.
196,7 ambele loturi
Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș
5%
0,64

 

Topul constructorilor harnici

Din capul locului se impune precizarea că ceva pare a fi grești în situația centralizată de CNCF CFR SA, din moment ce pe unele tronsoane pe care chiar s-a lucrat în prima lună a anului avansul apare ca fiind zero.

În unele cazuri această situație pare explicabilă (cum ar fi a șantierelor de la Ciulnița și Fetești, unde lucrările au fost oprite din cauza neînțelegerilor financiare dintre beneficiar și antreprenor), însă în altele nu. Totuși, până una-alta, acestea sunt cifrele oficiale și pe baza acestora vom trage concluziile.

Iată topul constructorilor harnici la nivelul lunii ianuarie 2025:

La egalitate, cu două puncte procentuale avans, Strabag pe Reînnoiri București-Pitești. SRCF Craiova Călinești-Golești Fir I și II și Golești-Pitești, km 95+000 + km 107+575 și Asocierea Railworks pe Lotul 1 Cluj Napoca-Aghireş.
Asocierea Webuild – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – Salcef S.p.A,, cu un avans de 1,72 puncte procentuale pe Lotul 4 Aleșd-Frontieră Ungaria.
Asocierea Railworks, cu un avans de un punct procentual pe Lotul 2 Aghireş-Poieni.