Două tramvaie noi Astra Autentic au fost puse în circulație pe șinele din Galați

Două tramvaie noi Astra Autentic, dintr-un lot de zece achiziționate de Primăria Galați cu fonduri obținute prin PNRR, au intrat în circulație.

Potrivit Primăriei Municipiului Galați, celelalte opt tramvaie din acest lot vor ajunge la Galați până la finalul acestui an. În 2021, Primăria Galați a achiziționat tot cu fonduri europene opt tramvaie, care se află deja în circulație.

”Primăria Municipiului Galați informează că primele două tramvaie din noul lot de zece, care se adaugă astfel celor opt din anul 2021, au intrat în circulație. Astfel, până acum, din acest nou lot de zece, au sosit patru tramvaie, dintre care două au intrat de curând pe trasee, iar celelalte două vor intra în circulație în perioada imediat următoare. Anul acesta va fi livrat întregul lot de zece tramvaie care au fost achiziționate cu fonduri prin PNRR. Acestea sunt livrate de către Astra Vagoane Călători SA Arad, în baza unui contract în valoare de 79.990.000,00 lei, la care se adaugă 15.198.100,00 lei TVA”, a transmis Primăria Galați, citată de Agerpres.

Tramvaiele Astra Autentic au dotări de top

Tramvaiele Astra Autentic sunt silențioase, confortabile, cu podea joasă, cu viteza maximă de circulație 70 km/oră, reglabilă, limitată electronic la 50 km/oră și recuperare de energie la frânare. Tramvaiele respectă toate normele valabile în România și Uniunea Europeană. Printre dotări se numără: aer condiționat; sisteme de numărare a călătorilor; instalație audio-video în interior; instalație pentru sistemul de ticketing; instalație de informare a călătorilor, atât la interior, cât și la exterior; echipament care nu permite plecarea cu ușile deschise; echipament pentru comanda automată a schimbării macazurilor; anunțuri vocale exterioare în stații pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Caroseria este o structură integrală, construită din profiluri de oțel carbon rezistente la coroziune. Tramvaiele au capacitatea de minimum 100 pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune. Se asigură accesul în tramvai al persoanelor cu mobilitate redusă, călătorii cu bagaje, persoanele cu dizabilități.