În această perioadă FCC Construccion face ample lucrări feroviare la Remetea Mare, pe Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, inclus în PNRR.
”În perioada 09 – 13.09.2025, constructorul FCC Construccion, execută lucrări 24/24h în zona stației Remetea Mare. Astfel, în cap X al stației Remetea Mare s-a realizat o inflexiune pe o distanță de 350 m, cu scopul construirii unui pod de 20 m cu grindă de beton (km 559-508 proiectat). În cap Y s-au demontat 2 panouri de cale ferată din firul existent, în vederea construirii a 2 podețe noi (km 561-544 și km 561-635 proiectat) urmând a se repune suprastructura în vederea deschiderii circulației feroviare. Menționăm că în această perioadă, circulația feroviară este întreruptă, iar transportul călătorilor se face prin transbordare auto. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”, a anunțat Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara, care a postat și fotografiile alăturate.
Club Feroviar a anunțat încă de la începutul lunii august modificările în circulația trenurilor pe Magistrala 100, din cauza acestor lucrări feroviare la Remetea Mare. Unele trenuri sunt anulate parțial, pe anumite distanțe, iar altele au orar modificat.
Șantierul pe Lotul 2 a depășit stadiul fizic de 40%
Constructorul care lucrează pe Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, unde la finalul șantierului lungimea va crește de la 54,13 km linie CF simplă la 108 km linie CF simplă desfășurată (modernizare și dublare), este FCC Construccion S.A. (Spania). Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la data de 28 decembrie 2022.
Termenul de execuție este de șase luni proiectare plus 36 de luni execuție, iar cel de finalizare – 28 iunie 2026. Valoarea contractului (fără TVA) este de 1.916.221.849,14 lei, echivalentul a 385 de milioane de euro.
Potrivit ultimei monitorizări realizate de CNCF CFR SA, la nivelul lunii iulie 2024, stadiul fizic al lucrărilor era de 40,12%, cu un avans de 3,32 puncte procentuale față de luna anterioară, după cum a scris recent Club Feroviar.