Trenul PESA care va fi prezentat la Conferința de Operatorie Feroviară și Material Rulant organizată de Club Feroviar în zilele de 21 și 22 mai la Oradea a ajuns duminică seara la Curtici.
Primul tren regional electric construit de PESA Polonia pentru România a fost adus în stare ”rece”, tractat de o locomotivă a operatorului austriac de stat OBB. El urmează să fie adus în Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, unde va putea fi vizitat de cei interesați. Imaginile alăturate, surprinse în stația CF Curtici, au fost postate pe Facebook de utilizatorul Lerym Lrm.
La Conferința de Material Rulant din 21–22 mai, compania PESA Bydgoszcz aduce în premieră națională, chiar la Oradea, primul tren electric regional RE-R din cele 62 comandate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Acest moment va marca prima apariție publică a trenului în România, fiind un reper pentru întreaga industrie feroviară națională și o ocazie unică pentru toți cei interesați de modernizarea transportului feroviar.
Trenul care a ieșit recent de pe linia de fabricație va fi prezentat oficial în România, pe 22 mai, chiar de către președintele companiei PESA, Krzysztof Zdziarski, în cadrul conferinței, așa cum a anunțat Club Feroviar anterior.
Ce înseamnă acest moment pentru industria feroviară?
Este un pas concret către modernizarea transportului feroviar regional din România.
Este un semnal al cooperării internaționale între producători, autorități și operatori.
Este o ocazie unică pentru profesioniștii din domeniu să vadă și să discute în direct cu reprezentanții PESA despre:
caracteristicile tehnice ale trenurilor RE-R;
termenele de livrare și punere în circulație;
provocările și soluțiile tehnice adoptate în proiect.
De ce să participi la Conferința de Material Rulant?
– Vei fi printre primii care văd noul tren PESA RE-R
– Discuți direct cu echipa PESA și conducerea ARF
– Participi la paneluri și sesiuni tehnice despre achiziții, mentenanță, digitalizare și soluții de mobilitate
– Acces la networking premium cu lideri din industrie, autorități, producători, operatori și furnizori.