Sezonul estival este în toi, temperaturile sunt caniculare, iar tu vrei să ajungi la malul mării fără ca vagonul în care te afli să se trasnforme în saună sau în cuptor de-a dreptul. Club Feroviar îți prezintă cum poți să ajungi la Eforie, Costinești, Neptun sau Mangalia cu aer condiționat în tren funcțional până la destinație.
Toate trenurile care circulă în sezonul estival pe relația București-Constanța au instalație de aer condiționat și de cele mai multe ori ea funcționează. De la Constanța la Mangalia însă situația se înrăutățește, deoarece linia este neelectrificată iar locomotivele diesel GM nu pot asigura și tracțiunea trenului, și climatizarea în vagoane. Mai ales dacă este vorba de trenuri cu 14 vagoane, cum sunt cele care fac legătura din tre orașe ca Satu Mare, Cluj Napoca sau Timișoara cu Mangalia. Deci, dacă nu vii din București ai tras bățul scurt. La trenurile de noapte care vin din țară vagoanele de dormit nu au climatizare din construcție, iar la cele de clasă și la cușete aerul condiționat nu va mai funcționa decât sporadic între Constanța și Mangalia.
Dacă însă ești bucureștean mai ai o șansă să nu ajungi la destinație lac de sudoare. Și nici în acest caz nu sunt recomandate toate trenurile directe București-Mangalia, căci cele la care numărul de vagoane a fost suplimentat pentru a face față cererii nu vor avea aer condiționat pe porțiunea de 43 km din sudul litoralului.
Trenurile recomandate pentru călătoria București-Mangalia și retur
Vă vom prezenta mai întâi lista trenurilor recomandate, iar apoi vom reveni cu explicațiile.
Trenuri București-Mangalia
Plecare
Stația
Tren
Schimbare la Constanța
Sosire
Durata călătoriei
7,15
București Nord
IR 11505 Astra Trans Carpatic
–
10,45
3 h 30 min
10,11
București Băneasa
IR 11084 Regio Călători
–
13,46
3 h 35 min
10,30
București Nord
IR 1930 CFR Călători
12,57-13,35 R 8819
15,19
4 h 49 min
12,52
București Nord
IR 10085 Transferoviar Călători
–
16,58
4 h 06 min
13,30
București Nord
IR 1983 CFR Călători
16,00-16,17 R 8821
17,53
4 h 23 min
17,30
București Nord
IC 581 CFR Călători
19,37-20,15 R 8377
21,33
4 h 03 min
18,30
București Nord
IR 1887
21,04-21,30 R 8827
23,01
4 h 31 min
Trenuri Mangalia-Constanța
Plecare
Tren
Schimbare la Constanța
Stația
Sosire
Durata călătoriei
5,38
R 8370 CFR Călători
6,57-7,30 IR 1580
București Nord
10,00
4 h 22 min
8,13
R 8804 CFR Călători
9,51-10,40 IC 582
București Nord
12,47
4 h 34 min
14,21
IR 11086 Regio Călători
–
București Băneasa
18,13
3 h 52 min
15,02
IR 11506 Astra Trans Carpatic
–
București Nord
18,48
3 h 46 min
18,11
IR 10086 Transferoviar Călători
–
București Nord
22,24
4 h 13 min
Aer condiționat în tren la operatorii privați, până la destinație
Și acum explicațiile promise. Trenurile private (Astra Trans Carpatic, Regio Călători și Transferoviar Călători) sun operate cu automotoare diesel (IC 2, Alstom seria X 72500, respectiv Alstom Coradia Lint).
Deci dacă climatizarea funcționează de la București la Constanța, nu are de ce să funcționeze și mai departe, până la Mangalia, căci nu se schimbă modul de tracțiune. Din acest motiv, ele scot și cei mai buni timpi de parcurs, căci nu mai trebuie să piardă timpul cu schimbarea locomotivei la Constanța, ca în cazul CFR Călători. De asemenea, gradul de confort pentru călători (scaunele) este superior la Astra Trans Carpatic și Regio Călători. În cazul Transferoviar Călători, scaunele sunt mai rigide, automotoarele fiind concepute pentru trenuri Regio. În paranteză trebuie menționat faptul că în cazul în care călătoriți însoțit de un câine de talie medie sau mare va trebui să ștergeți de pe listă Astra Trans Carpatic.
Două
Cu CFR Călători mai bine călătoriți ”din bucăți”
Nu am recomandat niciun tren direct al CFR Călători, chiar dacă schimbarea trenului la Constanța se poate dovedi a fi una nu prea facilă, mai ales când călătorești cu copii sau/și cu bagaje multe.
La dus, ca trenuri directe, puteți să optați pentru IR 1912, cu plecare la ora 3,15 din București Nord și sosire la Mangalia la ora 7,59 (4 h 44 min). Cum între Constanța și Mangalia trenul merge la primele ore ale dimineții, chiar dacă nu funcționează aerul condiționat nu ar fi o problemă majoră, căci nici temperatura exterioară nu este foarte mare. Inconvenientele sunt ora de plecare din Gara de Nord, faptul că trenul vine de la Sibiu și poate ajunge cu întârziere și vagoanele etajate cu scaune rigide, nepotrivite pentru un drum atât de lung.
La aceste vagoane, modernizate la Electroputere VFU Pașcani în urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când unitatea patronată de Gruia Stoica nu făcea lucrări de mântuială ca acum, climatizarea funcționează foarte bine chiar și cu tracțiune diesel, cu condiția să nu fie multe. De aceea am recomandat călătoriile (și la dus, și la întors) cu schimbare la Constanța. Între Constanța și Mangalia trenurile Regio locale sunt formate de regulă din trei astfel de vagoane, așa că nu veți avea probleme cu instalația de aer condiționat.
Și am mai putea recomanda (cu rezerve, căci și în cazul lui pot apărea surprize pe Constanța-Mangalia), tot la dus, trenul IR 1981 al CFR Călători, cu plecare din București Nord la ora 7,00 și sosire la Mangalia la ora 11,10 (4 h 10 min).