CFR Călători lansează lucrări de reparații la vagoanele seria 2087 și 2187 din parcul propriu

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA lansează lucrări de reparații la vagoanele seria 2087 și 2187 din parcul propriu.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat marți anunțul de licitație cu titlul ”Servicii de reparaţie planificată tip RTG, înlocuire roți monobloc, osii-ax, discuri de frană, coroane disc de frană uzate complet sau defecte la osiile montate, refacere protecție anticorozivă și vopsire integrală în sistem poliuretanic, servicii de recondiţionări/înlocuiri de subansamble/piese/materiale constatate pe fluxul de reparaţie ca necesar a fi efectuate la vagoane de călători seria 2187”.

Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru ce se intenționează a se încheia pentru o perioadă de 23 de luni este cuprinsă între 138.100 și 36.379.955,40 lei. Cantitatea minimă a contractului este de un vagon, iar cea maximă – de 30 de vagoane.

Pentru participarea la procedură, se cere ca media cifrei de afaceri pe anii 2020, 2021, 2022 să fie de minimum 7.016.686 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 14 februarie 2024, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 14 mai 2024.

Licitație pentru reparații la vagoanele seria 2087

Un alt anunț publicat în SEAP de operatorul feroviar de stat are titlul ”Servicii de reparaţie planificată tip RTG, înlocuire roți monobloc, osii-ax, discuri de frână, coroane disc de frână uzate complet sau defecte la osiile montate, refacere a protecției anticorozive și vopsire integrală în sistem poliuretanic, serv. de recondiționare/ înlocuiri de subansamble/ piese/ materiale constatate pe fluxul de reparație ca necesar a fi efectuate la vagoane de călători seria 2087”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 4.569.332,02 lei și va trebui finalizat în 12 luni. Sunt vizate șase vagoane de acest tip.

Pentru participarea la licitație, media cifrei de afaceri pe anii 2020, 2021, 2022 trebuie să fie de minimum 4.569.332 de lei. Ofertele trebuie depuse până pe 12 februarie 2024, ora 15:00, și trebuie să rămână valabile până pe 12 mai 2024.