Două firme încearcă să detroneze Romprest de la Metrorex, pentru salubrizare

Două companii încearcă să detroneze Romprest de la Metrorex și să obțină contractul de salubrizare pentru următorii patru ani.

La mijlocul lunii trecute, așa cum am scris atunci, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii de curăţenie, colectare-evacuare gunoi aplicabile: spațiilor publice și tehnice din stațiile de metrou, trenurilor electrice de metrou, locurilor de remizare a materialului rulant, depourilor, spațiilor/birourilor administrative, de pe întreaga rețea de metrou”.

Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru ce se intenționează a se încheia pentru o perioadă de 24 de luni este de 48.843.944,2 lei, echivalentul a aproximativ 9,7 milioane de euro.

La termenul limită, potrivit anunțului din SEAP, au fost depuse trei oferte, după cum urmează:

Ofertant unic: Eurototal Comp

Terț: Metropolitan Waste Management

Ofertant unic: Sinclea Facility Management

Subcontractant: Green Pack

Asociere: Libro Events (lider), Compania Romprest Service SA, Romprest Servicii Integrate SRL.

Contractele Romprest de la Metrorex

Aceasta din urmă asigură curățenia la metrou în momentul de față, pe baza contractului semnat în noiembrie 2023. Libro Event a asigurat serviciul de curățenie la metrou în perioada 2014-2023 (în perioada 2014-2018 în asociere cu Supercom), iar anterior, în intervalul 2010-2014, titular a fost Romprest.

Lista echipamentelor ce vor fi utilizate în prestarea serviciilor va cuprinde cel puțin următoarele:

a) mașină de frecat-spălat-dezinfectat-uscat suprafețe mari, cu acumulator și personal calificat pentru manevrarea acesteia, ce se va utiliza la procesul de curățare a suprafețelor din Terminalul Multimodal Străulești, precum și oriunde va fi nevoie, atunci când suprafața supusă curățeniei va permite manevrarea cu ușurință a utilajului.

b) mașini spălare/aspirat pardoseli – pentru spălarea zilnică a tuturor stațiilor. Aceste utilaje vor fi utilizate și pentru spălarea zilnică a suprafețelor orizontale din fiecare stație.

c) aspiratoare industriale praf/lichide, prevăzute cu sistem de spălare pentru suprafețele acoperite cu mochetă. Aspiratoarele trebuie să fie dotate cu mai multe capete de lucru, inclusiv pentru curățarea umedă a scaunelor tapițate cu material textil.

d) aparat de spălat cu jet de apă sub presiune.

e) aparat de spălat cu apă caldă.

f) scări mobile şi schele de aluminiu pentru curăţat suprafeţe înalte, pentru cele 10 echipe de curățenie generală. Schelele trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 20 m.

g) pentru curăţenia periodică (generală), se solicită echipamente specializate pentru curățat scări fixe, rulante și platformă/trotuar rulant.

h) aparat multifuncțional, pe bază de aburi, pentru curățarea suprafețelor din geam, oglindă, suprafețele netede placate cu ceramică (grupuri sanitare).

i) platforma elevatoare electrică cu braț articulat pentru curățarea suprafeţelor înalte – acoperişuri copertine accese staţii, geamuri birou Mișcare din stația de metrou Eroilor 1 etc.

j) autospecială gunoieră compactoare sau contract încheiat cu o firmă abilitată în domeniu.

k) autospecială ridicare containere sau contract încheiat cu o firmă abilitată în domeniu.

l) asigurarea cu containere diferite capacităţi.