Trenul Dacia 346 al CFR Călători a ajuns joi dimineață la Viena, după cinci zile în care a circulat doar până la Budapesta, din cauza inundațiilor devastatoare din Austria. În aceste condiții, sunt trei posibilități: 1. IRN 347 Dacia va pleca în această seară din Wien Hauptbahnhof spre București cu 10 vagoane. 2. Trenul va pleca cu mai puține vagoane, iar unele vor rămâne la Viena. 3. OBB nu va permite plecarea trenului, iar numărul vagoanelor românești blocate în capitala Austriei se va dubla.
Ultima oară când trenul internațional Dacia 346, cu vagoane ale CFR Călători, a ajuns la Viena a fost duminică dimineață. Garnitura a plecat din București Nord sâmbătă după amiază la ora 14,40 cu destinația Wien Hauuptbahnhof, unde trebuia să ajungă a doua zi dimineață, duminică, 15 septembrie, la ora 8,20. Trenul a fost format, ca de obicei, din două vagoane de clasa a 2-a, două vagoane cușetă și un vagon de dormit, și a ajuns în capitala Austriei duminică dimineață.
De acolo, el ar fi trebuit să plece înapoi spre București, ca tren IRN 347 Dacia, în aceeași zi la ora 19,42 ora Austriei (20,42 ora României), ceea ce însă nu s-a mai întâmplat, deoarece între timp apele dezlănțuite loviseră Europa Centrală.
Trenurile IRN 346 care au plecat în următoarele zile din București Nord s-au oprit la Budapest Keleti. De asemenea, și trenurile IR 686/IR 1842 și IR 687/IR 1841 Viena – Budapesta – Valea lui Mihai – Baia Mare/Oradea și retur (grupe de vagoane de la /la trenul Dacia) au fost limitate la stația Budapesta și retur. La întoarcere, trenul IRN 347 a plecat spre București tot din Budapesta, nu din Viena.
Cele cinci vagoane s-au făcut 10, iar ceferiștii sunt acum șase, nu trei
Cele cinci vagoane românești se află de duminică dimineață la Viena, în revizia de vagoane, împreună cu trei ceferiști – însoțitorii de la vagoanele cușetă și de la cel de dormit, așa cum a relatat ieri Club Feroviar.
Azi dimineață, în capitala Austriei au mai ajuns cinci vagoane ale CFR Călători, deci numărul total a ajuns la 10. Și numărul ceferiștilor de la Viena s-a dublat, ajungând la șase (cei trei ajunși duminică plus cei trei sosiți azi).
Trenul Dacia va pleca înapoi cu 10 vagoane, cu mai puține sau deloc
Informația că trenul Dacia a ajuns, într-un final, la Viena, după cinci zile în care circulația lui a fost limitată la Budapest Keleti, a fost obținută de Club Feroviar din surse sindicale, iar apoi confirmată de purtătorul de cuvânt al SNTFC CFR Călători, Ada Meseșan.
Ea a precizat însă că nu este sigur ce se va întâmpla în această seară. La ora publicării acestui articol, informația primită de responsabilii CFR Călători de la colegii lor de la compania feroviară austriacă OBB era că trenul va pleca înapoi din Viena spre București joi seara la ora 19,42, conform programului.
Nu se știe însă cu câte vagoane va pleca. Așa cum am arătat, la Viena sunt acum 10 vagoane românești – patru de clasa a doua, patru vagoane cușetă și două vagoane de dormit. Cea mai fericită variantă ar fi ca toate să plece spre România în această seară.
Însă pe traseul de la Viena la Budapesta și ungurii de la MAV vor avea interesul să-și atașeze un anumit număr de vagoane la acest tren. În aceste condiții, garnitura ar putea deveni prea lungă, iar austriecii să nu permită acest lucru, mai ales în condițiile în care terasamentul căii ferate a fost slăbit pe anumite porțiuni, în urma ploilor abundente și a precipitațiilor. În acest caz, avem de-a face cu a doua variantă, și anume ca doar o parte din vagoanele românești aflate acum la Viena să plece înapoi către țară.
A treia variantă este ca numărul vagoanelor blocate în capitala Austriei să crească la zece. Și miercuri seara oficialii OBB au spus că trenul Dacia 347 va pleca la ora stabilită, 19,42, din Wien Hauptbahnhoff. Numai că în ultima clipă s-au răzgândit, iar vagoanele noastre au rămas în revizie, unde au înnoptat și cei trei ceferiști. Faptul că la ora publicării acestui articol responsabilii OBB le-au transmis omologilor lor de la CFR Călători că trenul va pleca diseară nu garantează că așa se va și întâmpla, având în vedere precedentul de seara trecută.