FOTO Au început forajele geotehnice pentru trenul metropolitan Iași

Forajele geotehnice pentru trenul metropolitan Iași au început, această operațiunea fiind necesară pentru detalierea soluției tehnice.


Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a anunțat că recent a început o nouă etapă în cadrul Proiectului „Extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași” – forajele geotehnice.

O echipă dotată cu o foreză a început primul foraj geotehnic în zona trecerii la nivel cu calea ferată Iași-Nicolina-Socola-Cristești Jijia-Ungheni Prut de pe DN 28 Iași-Tomești, la km 416+500. În această zonă este propus un pasaj rutier suprateran, astfel că forajele vor fi de adâncime, la circa 25 m. Campania va include aproximativ 30 de foraje, de-a lungul traseelor propuse, în zonele pentru punctele de oprire, pasajele supra/subterane și remiza din zona CET Holboca.

”După un an 2025 în care s-au parcurs pași importanți – semnarea contractului pentru Studiul de Fezabilitate, recunoașterea traseului, identificarea punctelor de oprire și a pasajelor, emiterea Certificatului de Urbanism și obținerea avizelor necesare – anul 2026 a continuat cu etapa de teren a studiilor geotehnice. Menționăm că proiectul este implementat în baza protocolului semnat în anul 2024 între Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. și Asociația Metropolitană de Transport Public Iași”, se arată în postarea SRCF Iași.

Rețeaua va avea trei trasee

Studiul de fezabilitate este realizat de TPF Inginerie SRL, în baza unui contract în valoare de 6.682.867 de lei.

Potrivit caietului de sarcini, proiectantul are în vedere o rețea de cale ferată existentă care va fi modernizată (pe o distanță de 55 km), la care va fi adăugat un tronson nou, între Aroneanu și Vlădiceni (10,5 km), cu scopul de a asigura transport spre Aeroport. Într-o primă etapă, trenul metropolitan Iași va fi introdus de rețeaua existentă, pe traseele Podu Iloaiei-Iași-Ungheni și Iași-Ciurea. Construirea de linii noi presupune extinderea căii ferate pe ruta Holboca-Aeroportul Internațional Iași-Aroneanu și implementarea celui de-al treilea traseu metropolitan pe traseul Podu Iloaei-Iași-Holboca-Aeroportul Internațional Iași-Aroneanu, așa cum am mai scris.