Au fost semnate contractele pentru modernizarea haltelor Costinești Tabără și Neptun

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat miercuri după-amiază că au fost semnate contractele pentru modernizarea haltelor Costinești Tabără și Neptun.

Este vorba de clădirile de călători din cele două halte de pe secția de circulație Constanța-Mangalia, iar investițiile sunt în valoare totală de 30,63 milioane de lei, fără TVA, finanțate din fonduri nerambursabile, prin Programul Transporturi, și de la bugetul de stat.

Contractele de modernizare a celor două clădiri de călători din haltele Costinești Tabără și Neptun au fost semnate cu Asocierea Construct I.N.G. – I.S.P.C.F. – Arcada Company – SPIACT Craiova – Pro Ami’s Consulting S.R.L și au o durată de implementare de 12 luni, din care patru luni pentru elaborarea proiectului tehnic și opt luni, de la emiterea Autorizației de Construire, pentru execuția lucrărilor de modernizare.

Valoarea contractului pentru modernizarea haltei de călători Costinești Tabără este de 14.062.160,74 lei, fără TVA, iar pentru halta Neptun de 16.571.306,07 lei, fără TVA.

Lucrările ce se vor face pentru modernizarea haltelor Costinești Tabără și Neptun

Modernizarea clădirilor din cele două halte de călători include următoarele lucrări:

– clădiri noi de călători;

– peroane noi, inclusiv rampe pentru persoanele cu dizabilități;

– sistematizarea accesului la peroane;

– amenajarea trecerilor la nivel;

– garduri de protecție în zona liniilor;

– instalații moderne de telecomunicații și pentru siguranța circulație;

– sistem de supraveghere video.

Între timp, s-a lansat și licitația pentru modernizarea și electrificarea secției Constanța-Mangalia, care va presupune dublarea liniei între Costinești și Mangalia, după cum a scris Club Feroviar.

În cadrul programului pentru modernizarea stațiilor de pe raza SRCF Constanța, cu finanțare prin Programul Transporturi, este inclusă și clădirea stației Ciulnița, o investiție cu o valoare estimată de 28.801.221,64 lei, fără TVA, procedură aflătă în etapa de evaluare a ofertelor, amintește CNCF CFR SA.