Alte două rame PESA ar fi trebuit să ajungă marți după prânz în gara Obor din Capitală, dar livrarea lor a fost întârziată de defectarea la Crivina a locomotivei care le tracta. Între timp, ramele deja sosite anterior continuă testele pe rețeaua feroviară din România.
Trenurile poloneze au intrat în România luni dimineață, pe la Curtici, la ora 05:05, cu o întârziere de 335 de minute față de ora stabilită în livret. De aici au fost preluate de locomotiva EA 1083 a operatorului Constantin Grup.
Locomotiva s-a defectat la intrarea în Crivina
Convoiul s-a mișcat foarte bine prin centrul țării, așa că la Copșa Mică a ajuns mai devreme (timpuriu) cu 274 de minute.
Și din Brașov a plecat mai devreme cu 78 de minute, iar la Brazi avansul se mărise la 123 de minute. Totul părea să meargă perfect când la intrarea în stația Crivina, la nici 40 km de București, locomotiva s-a defectat și a rămas acolo ore bune, blocând și trecerea mașinilor pe la barieră. Potrivit raportărilor interne ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, defectarea locomotivei a cauzat o întârziere de 189 de minute (peste trei ore) în circulația trenului. Acesta a ajuns în stația Crivina abia la ora 16:59.
Material rulant vechi și nou în gara Obor
În acest timp, echipa de la PESA aștepta în gara Obor din Capitală sosirea noilor trenuri PESA, care însă nu mai veneau, din motivul expus anterior. Până să vină cele două rame tractate, în stația CF din estul orașului a sosit un alt tren identic, care făcuse teste pe rețeaua feroviară națională, în vederea introducerii în circulație în serviciul comercial, cu pasageri.
După o scurtă staționare la linia 2 și sosirea la linia 1 a trenului Regio 8093 al CFR Călători de la București Nord, format din locomotivă electrică și două vagoane etajate (culmea ”eficienței”), rama electrică a PESA a plecat din nou în teste. La linia 5 a stației (de fapt, este linia 4 după numărătoarea de la peronul principal, dar linia 5 în evidențele CFR SA) se aflau deja garate trei rame PESA, care și ele sunt trimise în teste pe rețea, conform programului prestabilit.
Până în momentul de față, polonezii de la PESA au livrat către Autoritatea pentru Reformă Feroviară 11 trenuri – unul Interregio și celelalte Regio. Ultimele două unități au ajuns la București Obor la începutul lunii în curs, așa cum am scris la vremea respectivă.
Două contracte, pentru 91 de trenuri PESA
Pe 30 ianuarie 2024, ARF a semnat contractul pentru achiziția a 62 de rame electrice regionale (RE-R1), cu perioada de mentenanță de 15 ani, în valoare de 2.777.369.677 lei, cu TVA, cu Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna din Polonia. Contractul este finanțat din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene.
Contractul este împărțit în trei loturi, după cum urmează:
Lot 1 – 20 de rame;
Lot 2 – 23 de rame;
Lot 3 – 19 rame.
Pe 22 mai 2025, în a doua zi a Conferinței de Operatorie Feroviară și Material Rulant organizată de Club Feroviar la Oradea, a avut loc oficial livrarea primei rame pentru procesul de certificare și omologare de către organismele abilitate (ASFR, AFER-ONFR). Acest prim tren a intrat în România, pe la Curtici, cu câteva zile înainte. Termenul de livrare pentru toate cele 62 de trenuri este anul 2027.
Alt contract a fost semnat tot cu polonezii de la PESA, pentru achiziția de 20 de rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR destinate conectării centrelor urbane din România și achiziționării serviciilor de mentenanță și reparații (RE-IR2). Valoarea totală a contractului, finanțat prin PNRR, semnat pe 19 decembrie 2023, este de 1.604.280.000 de lei, fără TVA.
Pe 14 mai 2025, a fost semnat un act adițional pentru încă nouă trenuri, cu finanțare prin Fondul de Modernizare. Prima ramă a fost livrată deja toamna trecută, pentru testare și omologare, iar toate cele 29 de unități trebuie să ajungă până în decembrie 2027.