Oicestero oferă consultanță atât pentru companii străine, cât și românești, începând cu inființarea unui SRL în România, participarea la licitații pentru căi ferate, tramvaie, metrou, drumuri, autostrăzi, apa și canalizare, construcții civile, consultanță în managementul șantierului, consultanță și suport pentru obținerea diferitelor autorizații necesare, conform legislației române, inclusiv CERTIFICAT DE CONFORMITATE emis de AFER pentru piața românească.
Oicestero a dezvoltat relații foarte bune cu actorii implicați de autoritățile contractante, ministere, precum și cu operatorii economici privați
ONE STAR SECURITY – E bine cand te simti in siguranta. Misiunea noastra este sa preintimpinam si sa neutralizezam orice infractiune de furt executata de catre elemente izolate sau de bande organizate.
Transport public de persoane in municipiul Oradea si Zona Metropolitana a orasului
Oil Terminal SA Constanta ocupa o pozitie strategica in Zona Marii Negre fiind cel mai mare operator pe mare, specializat in vehicularea titeiului, produselor petroliere si petrochimice lichide si a altor produse si materii prime in vederea import/exportului si tranzitului.
Cu o cifră de afaceri de aproximativ 140 milioane de euro în 2007, Oscar Downstream a avut un trend pozitiv ajungând în 2016 la 381 milioane euro, 411 angajaţi şi o creştere semnificativă a vânzărilor de motorină. A demonstrat astfel că o companie poate crește chiar şi în perioade de criză, dar numai printr-o adaptare continuă la nevoile clientului și flexibilitate în negocieri.
In conditiile existentei relatiilor de piata în economie, societatile comerciale din sectorul transportului feroviar se constituie într-o ORGANIZATIE care sa le apere si sa le promoveze interesele comune. In acest scop, prin liberul consimtamânt al membrilor sai s-a hotarât înfiintarea ORGANIZATIEI PATRONALE A SOCIETATILOR FEROVIARE PRIVATE DIN ROMÂNIA pentru a le reprezenta interesele comune, fara nici o discriminare, în fata autoritatilor publice nominalizate în legislatia în vigoare, precum si în relatiile cu alte societati sau grupuri de societati comerciale, regii, organizatii interne sau internationale.
N/A
OCTAGON CONTRACTING & ENGINEERING este un jucător puternic pe piața construcțiilor din România, cu o experiență de 12 ani. În 2005, o echipă restrânsă, dar entuziastă, formată din specialiști cu o experiență bogată în domeniul construcțiilor a pus bazele companiei, într-o perioadă marcată de o dezvoltare rapidă a pieței construcțiilor.
Portofoliul nostru de produse este foarte vast si cuprinde echipamente de laborator, echipamente de proces si cantare industriale. Bazandu-ne pe acesta, am dezvoltat proiecte “la cheie” oferind clientului avantajul de a colabora cu un singur contractor de la proiectarea interiorului laboratorului, pana la mobilier si echipamente.
Caută o companie, un domeniu, sau subdomeniu de activitate
- Infrastructura (563)
- Produse conexe (282)
- Material rulant (269)
- Servicii (109)
- Autoritati publice (81)
- Operatori (60)
- Organizaţii (36)
- Institutii de invatamant (14)
Infrastructura
TPF INGINERIE SRL este parte din grupul Belgian TPF, ce activează incepand cu anul 1991 în domeniul ingineriei actualmente în 58 de țări, pe 5 continente. Domeniul de activitate principal al Companiei il reprezinta activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.
SPIACT Craiova este o companie românească specializată în proiectarea, fabricarea şi comercializarea de produse pentru Infrastructură Feroviară.
Material rulant
ASTRA produce o gamă largă de sisteme şi componente pentru vehiculele feroviare: caroserii, boghiuri, uşi, ferestre, ş.a.. ASTRA efectuează şi mentenanţa pentru produsele livrate, ceea ce conduce la creşterea fiabilităţii şi disponibilităţii flotei. La solicitarea clienţilor, ASTRA efectuează şi transfer de know-how complet.
Întreaga producţie a firmei are la bază cercetarea şi inovarea şi este destinată societăţilor de construcţie, modernizare şi exploatare din domeniul feroviar, dar cu posibilitati de extindere şi la alte domenii.
- Infrastructura (563)
- Produse conexe (282)
- Material rulant (269)
- Servicii (109)
- Autoritati publice (81)
- Operatori (60)
- Organizaţii (36)
- Institutii de invatamant (14)
Operatori
S.C. E-P Rail S.R.L. este o companie din România care are ca obiect principal de activitate prestarea serviciilor de transport feroviar de mărfuri şi a serviciilor conexe transportului feroviar, compania evoluând de la o simpla casa de forwarding, la operator de transport si prestator de servicii de manevra.
Un operator privat de transport feroviar care are ca activitate principala, transportul de marfa pe calea ferata, atat in Romania cat si in strainatate.
Servicii
CONTRAIL este o companie dinamica, cu oameni cu experienta, specializati in proiectarea si fabricarea masinilor de sudat sine de cale ferata prin procedeul de topire intermediara si presare cap la cap (Rail Flash-Butt Welding Machines).
TPF INGINERIE SRL este parte din grupul Belgian TPF, ce activează incepand cu anul 1991 în domeniul ingineriei actualmente în 58 de țări, pe 5 continente. Domeniul de activitate principal al Companiei il reprezinta activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea.
- Infrastructura (563)
- Produse conexe (282)
- Material rulant (269)
- Servicii (109)
- Autoritati publice (81)
- Operatori (60)
- Organizaţii (36)
- Institutii de invatamant (14)
Subtitlu pentru sectiune
Nume pentru sectiune de stiri
Produse conexe
CONTRAIL este o companie dinamica, cu oameni cu experienta, specializati in proiectarea si fabricarea masinilor de sudat sine de cale ferata prin procedeul de topire intermediara si presare cap la cap (Rail Flash-Butt Welding Machines).
BAICONS IMPEX SRL este o societate comercială cu răspundere limitată înfiinţată în anul 2001, având ca principal domeniu de activitate proiectare, consultanţă şi supervizare lucrări pentru drumuri, poduri, lucrări de artă, construcţii civile şi industriale şi căi ferate.
Autorități publice
Organismul de Licente Feroviare Român – OLFR este autoritatea responsabila cu acordarea licentelor de transport feroviar din România.
ONFR organism de evaluare, testare și inspecție terț, cu atribuții de organism notificat (NoBo)- Nr. 2269 și de organism desemnat (DeBo), asigură ca elementele constitutive de interoperabilitate și subsistemele de infrastructură, material rulant și locomotive, sistemele de management al traficului- ERTMS/ETCS, precum și componentele acestora, să îndeplinească cerințele pentru realizarea interoperabilității feroviare în Comunitate și a calității relevante.
Subiecte
de interes
locul perfect pentru a fi la curent cu cele mai recente informații relevante pentru afacerea ta